Aglomeraţie fără precedent pe Everest

O coadă uriaşă s-a format în această săptămână pe muntele Everest, în plin sezon de expediţii, iar doi alpinişti şi-au pierdut viaţa încercând să atingă vârful celui mai înalt munte din lume.

everest

 

Circa 200 de alpinişti au profitat de cerul senin de miercuri şi au încercat să escaladeze Everestul, de pe ambele părţi, din Nepal şi China, însă echipele au stat ore bune la coadă pentru a ajunge pe vârf, riscând degerături şi boli provocate de altitudinea înaltă, potrivit Phys.

Doi dintre aceştia, un american şi o indiancă, şi-au pierdut viaţa însă, într-una dintre cele mai aglomerate zile de pe muntele înalt de 8848 de metri.

Donald Lynn Cash (55 de ani) a alunecat miercuri de pe vârf, când făcea fotografii, iar Anjali Kulkarni (care avea tot  55 de ani) a murit în timpul coborârii, după ce atinsese vârful.

Alpinismul a devenit o afacere în Nepal, după ce Edmund Hillary şi Tenzing Norgay au făcut prima ascensiune pe Everest în 1953. Pentru sezonul acesta, autorităţile din această ţară au eliberat un număr record de 381 de permise, la un preţ de 11.000 de dolari fiecare. Majoritatea celor care îşi doresc să ajungă pe Everest sunt escoraţi de către ghizi nepalezi, ceea ce înseamnă că mai mult de 750 de alpinişti vor urca pe aceeaşi parte către vârf în următoarele săptămâni, potrivit descopera.ro.

 Alte 140 de prermise de escaladă a Everestului au fost eliberate pentru flancul nordic din Tibet, potrivit operatorilor de expediţii. Această situaţie prefigurează că ar putea fi depăşit recordul de 807 de oameni pe vârful Everest, într-un singur sezon, înregistrat anul trecut.

Vezi si

3 alimente surprinzător de bune pentru inimă. | NUTRIȚIE

O dietă sănătoasă reduce foarte mult riscul de probleme cardiace, pentru că influențează greutatea, tensiunea …