ALERTĂ în mai multe judeţe! Un parazit, descoperit în macrou congelat

Articol publicat de Echipa SmileFM la 6 martie 2013

ANSVSA a instituit o alertă alimentară în mai multe județe din vestul, centrul și sudul țării, unde autoritățile sanitar-veterinare fac controale pentru a retrage de la comercializare macrou congelat importat, posibil infectat cu un parazit.

macrou_northfoto_03c9bd36f6

Șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Ioan Dumbravă, a declarat că parazitul a fost descoperit în macroul congelat importat din insulele Feroe de către o firmă din București.

„O parte din cantitatea de peste 60 de tone a ajuns la un depozit din Bihor și de aici în mai multe județe, printre care Hunedoara, Timiș, Arad, Sălaj, Maramureș, Dolj, Cluj. În județul Hunedoara a ajuns o cantitate de 320 de kilograme de pește, care s-a vândut deja în 12 magazine din Valea Jiului. Cantitățile fiind mici, s-au dat imediat și probabil deja au fost consumate. Oamenii pot sta liniștiți, parazitul Anisakis este unul evisceral, adică se localizează în intestine, care de regulă nu se consumă. Nu s-a descoperit parazitul și în musculatură, prin urmare oamenii nu au fost infectați”, a spus Dumbravă,  pentru Mediafax.