Aplicaţia care te salvează de la înec şi îţi spune cum este vremea pe litoral

Articol publicat de Echipa SmileFM la 22 iulie 2019

Prima aplicaţie dedicată salvării de vieţi pe litoralul românesc a fost lansată, vineri, la Constanţa. Odată instalată pe telefon, aplicaţia oferă şi informaţii despre vreme sau despre apa mării. Deocamdată, aplicaţia are integrate plajele din Constanţa şi Mamaia, potrivit Mediafax.

Mamaia

 

Potrivit dezvoltatorilor, aplicaţia lansată, vineri, la Constanţa, este în primul rând un instrument de ajutor, pe lângă serviciile de salvamar, aceasta punând la dispoziţia tuturor celor care vor să se bucure de plajă şi mare un mod rapid de informare şi de raportare a situaţiilor critice din zonă.

Cei care vor instala aplicaţia vor putea, prin serviciul de localizare, să primească informaţii despre steagul arborat de salvamari în zona în care se află, dar şi diferite alerte pentru a semnala starea de siguranţă sau de pericol.

De asemenea, Sea Status alertează turiştii în situaţia în care condiţiile meteo pun în pericol viaţa celor aflaţi pe litoral, iar prin intermediul aplicaţiei poate fi apelat şi numărul de urgenţă 112, în cazul în care este necesară prezenta salvamarilor, a paramedicilor SMURD şi a scafandrilor de la ISU Dobrogea.

Între informaţiile utile ce pot fi găsite în aplicaţie se numără şi cele despre despre temperatura aerului, viteza şi direcţia vântului, temperatura apei, înălţimea valurilor şi starea mării, sfaturi pentru salvarea unei persoane de la înec, sfaturi pentru cei care supraveghează copiii aflaţi la malul mării, ori distanţa sigură de înot faţă de malul mării.

În prezent, Sea Status are integrate plajele din Constanţa şi Mamaia, dar va fi extinsă anul viitor pentru întreg litoralul, acolo unde sunt plaje supravegheate oficial de salvamari.

Aplicaţia Sea Status poate fi descărcată atât pentru sistemele Android, cât şi pentru iOS.

sursa:descopera.ro