Au fost făcute publice primele imagini din ”Avatar 2”

Articol publicat de Echipa SmileFM la 9 ianuarie 2020

Primele imagini din continuarea superproducţiei „Avatar”, programată pentru lansare în decembrie 2021, au fost făcute publice de regizorul James Cameron, sub forma unei lucrări de „artă conceptuală”, potrivit Indie Wire.

avatar 2

Patru imagini au fost publicate pe contul oficial al francizei „Avatar” de pe platforma de micro-blogging Twitter. Acestea sunt însoţite de mesajul „În continuările Avatar, nu doar că vă veţi reîntoarce pe Pandora, ci veţi explora şi alte regiuni ale lumii”.

Anterior, James Cameron a declarat că acţiunea „Avatar 2″ se va desfăşura într-o lume acvatică.

În prezent, cineastul canadian dezvoltă patru continuări ale superproducţiei lansate în 2009. Iniţial, „Avatar 2″ era programat pentru lansare în 2014, apoi pentru decembrie 2020 şi, cel mai recent, pentru decembrie 2021. În urmă cu o lună, Cameron spunea că nu se aşteaptă la o altă amânare, explicând că au fost finalizate scenariile pentru toate cele patru filme, s-a decis distribuţia şi s-a finalizat partea de live action.

„Avatar 2″ îi va reuni pe mulţi actori din distribuţia originală, printre care Sam Worthington, Zoe Saldana şi Sigourney Weaver, cărora li se adaugă Kate Winslet, Oona Chaplin şi Vin Diesel.

Disney va distribui „Avatar 2″ la nivel mondial din 17 decembrie 2021. Următoarele filme vor fi lansate în decembrie 2023, decembrie 2025, respectiv decembrie 2027, potrivit Mediafax.

Filmul „Avatar” a fost lansat în anul 2009 şi a fost nominalizat la nouă premii Oscar, câştigând în cele din urmă trei trofee în 2010. Pelicula a fost turnată parţial în Noua Zeelandă, iar efectele speciale au fost realizate la Weta Digital, compania care a realizat efectele şi pentru trilogia „Lord of the Ring” şi pentru seria „The Hobbit”.

Lungmetrajele „Avatar” şi „Titanic”, regizate de James Cameron, au avut încasări de 2,789 miliarde de dolari, respectiv 2,187 miliarde de dolari, aflându-se în prezent pe locul al doilea, respectiv al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie. „Avatar” a fost detronat din poziţia de lider al box office-ului mondial anul trecut, de pelicula „Răzbunătorii: Sfârşitul jocului/ Avengers: Endgame”, de Anthony şi Joe Russo (2,797 de miliarde de dolari).