Barbatul care a tras cu arma în fața unei discoteci, arestat preventiv

Articol publicat de Echipa SmileFM la 4 decembrie 2018

Măsuri drastice față de tânărul care s-a crezut în vestul sălbatic și a folosit o pușcă de vânătoare în timpul unor altercații. Magistrații Judecătoriei Vaslui au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pe numele barbatului din comuna Rebricea pentru comiterea a nu mai puțin de cinci infracțiuni, respectiv amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă fără drept.

nantu

 

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul a tras cu arma în apropierea unei discoteci cin Todirești, în urma unui conflict pe care unul dintre cei trei prieteni cu care se afla în mașina pe care o conducea fără permis l-a avut cu unul din agenții de pază al localului.

După incident, polițiștii au plecat în urmărirea tânărului de 22 de ani care, deși blocat de două autospeciale pe raza localității Glodeni, orașul Negrești, a reușit să fugă. Abia a doua zi, anchetatorii au reușit, în urma activităților specifice, să-l găsească pe individ pe raza municipiului Vaslui.

Arma folosită în incident precum și muniția aferentă au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizării criminalistice. De asemenea, proprietarul armei, un bărbat de 45 de ani, a fost amendat cu suma de 2.000 lei pentru neasigurarea securității armelor și munițiilor și încălcarea normelor legale privind transportul armelor de vânătoare. În plus, s-a dispus anulare dreptului de port și folosire a armelor și retragerea permisului de armă, scrie  estnews.ro.