Bătaie într-un club din Bârlad: 3 tineri au fost atacați cu cuțitul. Motivul i-a șocat pe polițiști

Articol publicat de Echipa SmileFM la 9 septembrie 2019

Incident grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din Bârlad, unde un tânăr din localitatea Zorleni a lovit cu cuțitul mai multe persoane din cauză că nu avea loc să danseze. Polițiștii l-au reținut și l-au dus la audieri.

politie_masina

 

Pentru cinci tineri din localitatea Pogonești, noaptea de sâmbătă spre duminică se putea sfârși într-un mod tragic din cauza unui individ din Zorleni, în vârstă de 20 de ani, care a scos cuțitul și a lovit în stânga și-n dreapta pe motiv că nu mai încăpea de ceilalți clienți ai clubului din Bârlad, scrie realitateadevaslui.net.

Conflictul a început în jurul orei 02:30 când între tinerii din Pogonești și cel din Zorleni a izbucnit o dispută verbală din cauză că acesta din urmă motiva că nu are loc să se desfășoare pe ringul de dans.

Între cele două „tabere” a intervenit un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bârlad, prieten cu cei din Pogonești, în încercarea de a aplana conflictul.

În toiul discuțiilor, cineva din anturajul individului din Zorleni a aruncat cu un pahar care l-a lovit în zona feței pe un tânăr de 17 ani. Imediat, s-a produs o bătaie generală iar martorii spun că individul din Zorleni a scos un cuțit cu care a început să dea la nimereală, chiar și în cei cu care era venit în club.

În urma altercației, au fost transportati la spital mai mulți tineri: doi cu plăgi înjunghiate, unul cu traumatisme. De asemenea, la UPU a ajuns și un tânăr din Zorleni, în vârstă de 20 de ani, singurul care a și rămas internat.