Cum arată PC-ul construit de un român în interiorul unei jante de maşină. VIDEO

Articol publicat de Echipa SmileFM la 16 martie 2020

Pasiunea pentru maşini şi cea pentru PC-uri de gaming au un mare element în comun – ambele pot irosi mari sume de bani din economiile personale fără să aducă beneficii majore. Iată cum arată un PC de gaming realizat din componente destul de costisitoare, după ce a fost înghesuit în spaţiul unei jante auto tăiată cu flex-ul.

pc janta

Majoritatea celor care au investit mulţi bani într-un PC pentru jocuri cu mult bling-bling, sau modificarea maşinii personale, au descoperit mai devreme sau mai târziu că 99% dintre jocurile pentru PC sunt create din start pentru PC-uri de nivel mediu şi nu au nevoie, la modul real, de sisteme mult mai performante. Similar, toba sport, motorul tunat, sau elementele de caroserie modificate nu te vor ajuta să depăşeşti mai repede ambuteiajele cvasi-permanente din Bucuresti. Cu toate acestea, entuziaşti există în ambele tabere.

„Reciclând” o parte dintre componentele folosite pentru un build anterior, YouTuber-ul CipFlix a creat un sistem nu foarte practic în privinţa spaţiului ocupat pe birou, dar cu siguranţă unul dintre cele mai arătoase PC-uri de gaming din ţara noastră, în acest moment.

Fiind vorba de o jantă din aliaj cu formă circulară, folosirea unei plăci de bază pentru PC cu dimensiuni normale este exclusă din start, soluţia găsită fiind un model cu format mini-ITX furnizat de MSI, complementat cu un procesor AMD Ryzen 7 3700X şi 32GB memorie RAM.

Adevărata provocare a fost instalarea acceleratorului grafic GeForce RTX 2080, un model cu sistem de răcire supradimensionat, foarte silenţios, dar deloc prietenos cu PC-urile compacte. Soluţia găsită a fost decuparea jantei din aliaj la partea de sus şi fixarea plăcii video pe jumătate afară, însă nu înainte de aplicarea unui strat de vopsea metalizată pentru a distrage atenţia de la micul artificiu de design.

Binevenită în cazul de faţă, iluminarea RGB vine să pună în valoarea finisajul metalic al carcasei improvizate.

Merită spus că înainte de a începe asamblarea unui PC care urmează să fie puternic modificat prin vopsirea elementelor de design, sau chiar înlocuirea răcirii originale cu sisteme aftermarket, este de preferat să testăm dinainte componentele respective, asamblate provizoriu pe bancul de test. În acest fel vom putea soluţiona eventualele probleme de compatibilitate sau componente defecte fără a trebui să explicăm reprezentantului magazinului de unde am cumpărat că modificările aduse nu pot fi cauza defectului pentru care este solicitată acordarea garanţiei.

Trecând de posibila pierdere a garanţiei, modificarea componentelor PC poate aduce multe satisfacţii, în sensul creşterii performanţelor prin îmbunătăţirea răcirii oferite de producător. Însă pentru obţinerea unui build reuşit din punct de vedere estetic este nevoie de experienţă şi destul de mult buget suplimentar pentru modificări care nu ţin neapărat de latura funcţională a unui PC de gaming.