DJ-ul Tommy Cash, interzis la Electric Castle, după ce a adus pe scenă o manea a lui Adi Minune

Articol publicat de Echipa SmileFM la 22 iulie 2019

DJ-ul estonian Tommy Cash a adus, vineri seară, pe scena de la Electric Castle, maneaua „Aşa trec zilele mele”, a lui Adrian Minune, iar oficialii manifestării au anunţat ulterior că aceasta a fost ultima reprezentaţie a artistului în festival.

ec

 

„Mulţumim, Tommy Cash! Pentru ultima ta reprezentaţie la Electric Castle”, se arată într-un mesaj publicat pe contul festivalului de pe reţeaua de socializare online Facebook.

Acesta este al doilea festival dedicat muzicii electronice, de la începutul lunii iulie şi până în prezent, la care maneaua lui Adi Minune devine „vedetă”, scrie descopera.

DJ-ul suedez Salvatore Ganacci a încântat publicul festivalului Neversea, de la malul Mării Negre, când a introdus în recitalul său o secvenţă dintr-o manea a lui Adrian Minune, „Aşa sunt zilele mele”. Luat prin surprindere, publicul a reacţionat prin urale, mulţi dintre cei prezenţi începând să cânte versurile melodiei.

Tomas Tammemets, cunoscut sub numele de scenă Tommy Cash, este un rapper şi artist conceptual estonian, foarte cunoscut mai ales pe scena dance din zona ţărilor baltice.