Elevi în practică la Jandarmeria Vaslui

Începând de ieri, 15 elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.

elevi jandarmi

 

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, elevii vor defășura stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ și vor fi repartizaţi să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs la misiuni de ordine şi siguranţă publică, pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele practice ale activităţii derulate de către jandarmii vasluieni.

Ei îşi vor desfăşura activitatea în timpul programului de lucru al subunităţii la care au fost repartizaţi, fiind angrenaţi în activităţile specifice jandarmilor și vor fi îndrumaţi în perioada stagiului de practică de tutori jandarmi, cadre cu experienţă în activitatea profesională.

Vezi si

Greva japoneza la Registrul Comertului

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt în grevă japoneză, la nivel naţional, …