Facebook Introduce #Hashtag-Urile

Articol publicat de Echipa SmileFM la 13 iunie 2013

Facebook a anuntat ieri activarea hashtag-urilor, urmand exemplul Flickr, Tumblr si Google+ care ofereau deja posibilitatea folosirii acestei optiuni. Potrivit Mashable, introducerea hashtag-urilor active pe Facebook devenise o posibilitate inca din martie 2013, dar anuntul oficial a venit abia pe 12 iunie 2013, sub forma unui comunicat de presa.

facebook hashtag

Pentru utilizatori, activarea hashtag-urilor inseamna posibilitatea cautarii tuturor discutiilor de pe Facebook axate pe un anumit subiect, redirectionarea catre alte retele de socializare daca hashtag-ul accesat apartine alteia (spre exemplu Instagram) si utilizatorii vor putea posta direct din feed-ul aferent unui anumit hashtag si al rezultatelor lui.

 Scopul activarii hashtag-urilor este facilitarea modului in care utilizatorii cauta subiecte de interes. Potrivit comunicatului, acesta este primul pas in eficientizarea cautarii de conversatii globale, iar in lunile ce urmeaza Facebook va lansa noi optiuni, inclusiv trending hashtags.

Episodul „Red Wedding” al Game of Thrones a generat 1,5 milioane de mentiuni pe Facebook, in conditiile in care serialul a avut 5,2 milioane de spectatori. De asemenea, editia din 2013 a Oscarurilor a generat 66,5 milioane de interactiuni (like-uri, comentarii si postari). Utilizatorii foloseau deja hashtag-urile, asadar urmatorul pas natural din partea Facebook a fost activarea lor, considera Mashable.

NBAFinals061113-hashtag-example

Wired subliniaza ca, in acest moment, hashtag-urile nu pot fi folosite pentru advertising.

Hashtag-urile active vor fi disponibile incepand cu miercurea viitoare pentru un numar limitat de utilizatori.