sâmbătă, 20 aprilie , 2024

Facebook Messenger luptă cu fake news. Limitează numărul de distribuiri

În urmă cu câteva luni, la scurt timp după pornirea pandemiei de COVID-19, Facebook anunța că încearcă să limiteze dezinformarea prin intermediul WhatsApp.

facebook-share-limit

Astfel, anumite link-uri care începeau să devină virale pe platformă, puteau fi limitate de la distribuire la un număr de maximum cinci persoane sau grupuri din listă. Același lucru se întâmplă acum și pe Facebook Messenger, a cărei funcții de „forward” este acum limitată, însă pare să fie vorba despre o limitare completă, nu doar pentru fake news.

Facebook Messenger adoptă aceeași metodă anti-fake news din WhatsApp

Practic, din momentul în care această limitare intră în efect, nu vei mai putea să trimiți prin funcția forward link-uri către mai mult de cinci persoane sau grupuri din Facebook Messenger de pe oricare platformă. Astfel, compania speră ca dezinformarea pe Facebook să scadă, așa cum a scăzut în cazul WhatsApp. De altfel, rezultatele vorbesc de la sine, întrucât compania a dezvăluit că după instaurarea acestei funcții, mesajele transmise în acest fel au scăzut în proporție de 70%.

Nu numai pandemia de COVID-19 este motivul pentru care Facebook încearcă să limiteze dezinformarea, însă. Rețeaua de socializare începe din nou să se confrunte cu probleme de acest gen în special în cazul mesajelor cu caracter politic, întrucât se apropie alegerile prezidențiale din SUA în luna noiembrie. Deja mai multe conturi de campanie ale lui Donald Trump au fost sancționate pentru mesaje false sau pentru reclame malițioase.

Alte măsuri pe care le ia în ultima perioadă referitoare la reclamele politice sunt legate însă tocmai de aceste reclame. Aparent, Facebook va înceta aprobarea de noi reclame electorale cu o săptămână înainte de alegeri. Compania speră ca astfel să împiedice mesajele mai agresive pe care politicienii și susținătorii lor le-ar putea publica în ultimele momente.

Această limitare va fi însă problematică pentru cei care nu răspândeau fake news dar doreau să trimită mai multe mesaje simultan către prieteni. Aceștia vor trebui să le trimită manual pentru fiecare în parte, întrucât mesajele obișnuite nu sunt limitate în acest fel.

Vezi si

YouTube pune stop clipurilor care promovează obiceiuri alimentare nesănătoase

Ușor de viralizat prin promovarea către un public numeros, mereu în căutarea de soluții pentru …