Fugăriți de subiecte!

Articol publicat de Echipa SmileFM la 14 iulie 2017

Peste 80 de candidați care au susținut examenul de titularizare în Vaslui s-au retras din concurs, în timp ce alte 87 de persoane înscrise nu s-au prezentat deloc în centrele de examen.

titularizare

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, 84 de absolvenți de facultate care au dorit să se titularizeze în învățământ în acest an au solicitat să nu le fie validate tezele scrise, pe care le-au predat la cel puțin o oră de la afișarea subiectelor, așa cum prevede metodologia. De asemenea, alte 87 de persoane, din cele 545 care s-au înscris la examenul de titularizare, nu s-au prezentat deloc la concurs. În procente, aproape un sfert din candidați au dat bir cu fugiții de la examen.
Astfel, către corectare au fost trimise doar 366 de lucrări. La nivel județean există 166 de posturi titularizabile. La acestea se adaugă 527 de catedre complete, cu o valabilitate de un an. De asemenea, mai sunt puse la dispoziție 1.580 de posturi incomplete.
„Motivele exacte pentru care s-au retras cei 87 de candidați din timpul examenului nu-l știm exact pentru că nu sunt obligați să-l menționeze atunci când solicită să nu le fie luate în considerare tezele. Însă, în opt cazuri este vorba de probleme medicale, iar în altele candidații au invocat motive personale. Există chiar și acea categorie care se prezintă la examen pentru a obține o notă foarte mare și, în condițiile în care realizează că nu au această șansă, atunci se retrag”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.
Potrivit calendarului de desfășurare  a concursului, rezultatele vor fi afișate marți, 18 iulie 2017,  contestațiile se vor înregistra la ISJ în perioada 18-19 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie publicate  pe 25 iulie.

sursa:obiectivvaslui.ro