Google extinde funcţia de localizare a telefonului pentru a acoperi şi interiorul clădirilor

Articol publicat de Echipa SmileFM la 26 noiembrie 2018

Să-ţi pierzi sau să uiţi unde ai lăsat telefonul mobil nu este o ispravă demnă de laudă, însă aceste lucruri se pot întâmpla. Iar dacă ne aducem aminte că fiecare dintre noi are şi informaţii importante sau intime pe acel terminal, dezastrul este previzibil. În acest caz, o soluţie software de localizare, urmărire şi control de la distanţă se poate dovedi salvatoare.

harta

Disponibil gratuit pentru toţi posesorii de telefoane cu Android, serviciul Fiind My Device este accesibil direct din motorul de căutare Google Search şi este cât se poate de simplu de folosit. Numai că tehnologia bazată pe urmărirea coordonatelor GPS are o limitare majoră: nu funcţiona dacă telefonul rătăcit se află într-un spaţiu închis, care nu permite obţinerea coordonatelor de localizare, scrie Go4it.

Între timp, eforturile depuse de Google pentru a pune pe harta digitală cât mai mult din interiorul clădirilor încep să dea roade. Catalogate cu minuţiozitate, reţelele Wi-Fi din interiorul clădirilor şi alte dispozitive wireless cum ar fi televizoare prevăzute cu conexiune bluetooth pot folosi ca puncte de reper pentru calcularea locaţiei unui telefon mobil sau tabletă cu Android.

Din punctul de vedere al utilizatorilor, nimic nu se schimbă în modul de folosire a serviciului de localizare a dispozitivelor rătăcite. Însă mai ales pentru locaţiile cu aflux mare de vizitatori, cum sunt aeroporturile şi marile complexe comerciale, folosirea conexiunii wireless pentru a identifica repere care să ajute la fixarea locaţiei poate salva situaţia.

În caz ideal, funcţia de localizare îmbunătăţită va putea fixa locaţia dispozitivului rătăcit cu precizie de câteva zeci de metri, sau 1-2 etaje pe verticală. Vestea proastă este că sistemul nu funcţionează peste tot, zonele fără prea multe repere Wi-Fi, sau pur şi simplu nefrecventate prea des, pot zădărnici încercările de recuperare a unui telefon pierdut. Ca ultimă soluţie, contactarea numărului de telefon pentru auzirea tonului de apel în zona de căutare, sau apel la bunăvoinţa celor care poate au găsit gadgetul rătăcit ar putea salva situaţia, scrie descopera.ro