Grevă spontană la Protecția Copilului

Vineri dimineață, nemulțumiți de faptul că salariul pe luna septembrie întârziase deja mai bine de trei săptămâni, angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au încetat spontan activitatea atât la sediul principal, cât și la celelalte centre din județ. Ei spun că situația le generează serioase probleme la bănci, dar și la furnizorii de utilități, iar asistenții maternali nu mai au cu ce să-i întrețină pe copiii preluați în plasament.

DGASPC

 

La sediul DGASPC Vaslui s-a deplasat președintele Consiliului Județean (CJ), Dumitru Buzatu, care a discutat cu angajații nemulțumiți. El speră ca, la următoarea rectificare de buget, care va avea loc miercuri, guvernul să aloce fonduri pentru salarii și funcționarea instituției.

iderul de sindicat de la DGASPC, Gică Crețu, a atras atenția că, în cazul neachitării salariilor, oamenii vor ieși în stradă: “Protestul de azi a apărut spontan. Salariații nu mai rezistă pentru că nu mai au cu ce acoperi cheltuielile. De la CJ primim doar promisiuni. Sută la sută nu suntem asigurați că ne vom primi banii pe 16 noiembrie. Așteptăm până joi. Ne-am primit banii, toată lumea își vede de treaba ei, nu primim banii, continuăm acțiunile de protest. Legal sau nelegal, spontan sau organizat!”.

Tot vineri, dar în intervalul orar 13-14, a avut loc un protest spontan și la Bârlad, în fața Centrului de Servicii Comunitare nr. 1. Au participat câteva zeci de angajați ai DGASPC Vaslui din cadrul tuturor serviciilor sociale de pe raza Bârladului, inclusiv asistenți maternali. Toți au venit de acasă, din timpul liber, pentru a nu perturba activitatea instituției.

Deși le-a ajuns cuțitul la os, oamenii nu scandau lozinci politizate, ci purtau pancarte incripționate cu mesajele: „Vrem salarii!”, „Suntem profesioniști, nu cerșetori!”, „Nu vrem să fim mințiți!”, „Ajutați-ne să ajutăm!”, „Muncim, nu cerșim!” etc.

sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

Pățania jenantă a unui vasluian. S-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos

  Un bărbat din Bârlad le-a dat de lucru noaptea trecută pompierilor din oraș, după …