În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore

Articol publicat de Echipa SmileFM la 10 iulie 2018

Amenzile contravenționale vor putea fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore, prevede un proiect de lege care se află momentan la șeful statului, pentru promulgare. Conform legislației în vigoare, persoanele amendate sunt încurajate să-și plătească mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumătate din minimul amenzii primite, scrie avocatnet.ro.amenzi

 

Schimbarea este prevăzută de un proiect de lege trecut recent prin Parlament și care se află acum, în vederea promulgării, la președintele României. Ca să se aplice, documentul mai are nevoie doar de semnătura șefului statului.

Termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite va fi extins semnificativ. Concret, în loc de 48 de ore, acesta va fi de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce ar aduce și bani mai mulți la bugetul statului.

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede propunerea legislativă.

În momentul de față, termenul este de doar 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data primirii acestuia, el fiind considerat prea mic de către parlamentari.