Mașină de poliție răsturnată la Crasna, o femeie a fost rănită

O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat, marți, în afara șoselei, în apropiere de sensul giratoriu de la Crasna. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii de la Rutieră, se pare că agentul aflat la volanul unui Logan a încercat să evite impactul cu un autocamion care circula în fața sa și al cărui șofer a pătruns pe contrasens, după care a revenit pe sensul său de mers, cu intenția de a vira la dreapta.

politie

Derutat de această manevră, polițistul a tras de volan astfel încât a ieșit de pe partea carosabilă, iar apoi s-a răsturnat pe cupolă, potrivit estnews.ro.

Cei doi polițiști au reușit să iasă din autospeciala de poliție, ceea ce nu s-a întâmplat și cu femeia de 35 ani, aflată pe bancheta din spate a mașinii. Abia echipajul medical de terapie intensivă mobilă ajuns la caz în urma solicitării au scos-o pe tânără din autoturismul răsturnat, acordându-i îngrijirile medicale care se impuneau. Ulterior, victima accidentului a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Cei doi polițiști nu au suferit leziuni care să impună transportul la spital. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut accidentul.”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Femeia rănită în accident era dusă de către polițiști în Huși, în baza unui mandat de aducere, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Județene Vaslui. De altfel, cei doi agenți sunt angajați ai acestui serviciu.

 

Vezi si

Programul Euro 200 continua si in acest an

Ministerul Educației continuă și în acest an programul social Euro 200, program care oferă posibilitatea …