sâmbătă, 20 aprilie , 2024

Mit sau adevăr – Parcarea pe trotuar este legală dacă lași un metru liber pentru pietoni

Mașinile parcate pe trotuar nu reprezintă o noutate. Mulți șoferi cred că este legal să îți lași mașina pe trotuar atâta timp cât „oferi” un metru liber și pentru circulația pietonilor.

trotuar

 

Dar legea interzice parcarea pe trotuar a mașinilor în lipsa unor marcaje sau a unor panouri care să permită acest lucru. Pe scurt, dacă nu există un panou care să indice că în acea zonă se poate parca, atunci indiferent de cât spațiu liber lași pentru pietoni, tot parcare neregulamentară se cheamă.

Abia acum urmează a doua parte a problemei. Dacă în zona respectivă există panouri care spun că poți parca liniștit mașina, atunci trebuie să lași un metru liber pentru circulația pietonilor.

Chiar și așa, poliția Rutieră interpretează eronat legea, contrat deciziilor justiției.

Iată ce scrie în OUG 195/2002, la articolul 72 alineatul 7 – Este interzisa ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar cand aceasta este permisa, conform indicatoarelor sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lasat la dispozitia pietonilor trebuie sa fie de cel putin un metru.

Iată ce scrie în Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 articolul 142 lit. n) – Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin 1 m pentru circulatia pietonilor.

Iar acum, pentru a lămuri situația vă prezentăm ce a declarat judecatorul Cristi Danileț: „Potrivit regulilor de interpretare a legilor, prevederile actului normativ au prioritate in fata regulamentului de aplicare”.

Vezi si

3 alimente surprinzător de bune pentru inimă. | NUTRIȚIE

O dietă sănătoasă reduce foarte mult riscul de probleme cardiace, pentru că influențează greutatea, tensiunea …