Noul termen de începere a lucrărilor la drumul strategic este luna octombrie 2019

Articol publicat de Echipa SmileFM la 23 august 2019

Proiectarea drumului strategic de la nivelul județului Vaslui se apropie de sfârșit. La această dată, proiectele pentru cele trei tronsoane sunt finalizate, însă pentru a putea fi depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est mai este nevoie de obținerea a doua avize.

drum

 Este vorba despre avizul de la Drumurile Naționale și avizul privind rețelele de energie electrică de la DelgazGrind SA. Drumul strategic va avea o lungime de 83 de kilometri și înglobează modernizarea a patru drumuri județene, din care o parte sunt din pământ, potrivit estnews.ro.

Contractele de proiectare și execuție a celor trei loturi din drumul strategic au fost semnate în cursul lunii ianuarie 2019. Contractele sunt încheiate pe o perioadă de 35 de luni, din care cinci luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuție. Proiectul drumului strategic are o valoare totală de 222.001.842 lei și are ca sursă de finanțare Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Perioada de implementare a investiție este 30 decembrie 2017 – 30 iunie 2022. Aplicantul proiectului este Consiliul Județean (CJ) Vaslui, care are ca parteneri comunele Zorleni, Băcani, Al. Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești și Miclești.