O cățelușă născută cu 6 picioare și 2 codițe, numită un „miracol” de medicii veterinari

Articol publicat de Echipa SmileFM la 26 februarie 2021

Fiecare stăpân de câine crede probabil că prietenul lui cel mai bun este unic, însă un pui recent născut numit Skipper este cu adevărat unic. Cățelușa s-a născut cu șase picioare și două codițe.

caine-pui-picioare-

Medicii veterinar au spus că Skipper ar putea fi primul cățel născut viu cu astfel de afecțiuni congenitale.

„Acesta este un miracol pe nume Skipper. A supraviețuit mai mult decât ne-am fi așteptat cu aceste afecțiuni congenitale”, au scris medicii de la Spitalul Veterinar Neel din Oklahoma, SUA, pe Facebook, adăugând că „studiile anterioare nu indică faptul că un câine cu aceste afecțiune a mai fost vreodată născut viu”.

Un metis de Border Collie și ciobănesc australian

Skipper este un metis de Border Collie și ciobănesc australian, iar cățelușa face parte dintr-un grup de nouă pui născuți la data de 16 februarie.

Medicii veterinar au diagnosticat-o pe Skipper cu două tulburări congenitale numite „monocephalus dipygus” și „monocephalus rachipagus dibrachius tetrapus”, care „pur și simplu înseamnă că are un cap și o cavitate toracică, însă două regiuni pelviene, 2 tracturi urinare, 2 aparate reproducătoare, 2 cozi și 6 picioare”, mai arată postarea pe pagina de Facebook a spitalului veterinar.

De ce s-a născut Skipper cu aceste afecțiuni?

Cel mai probabil, Skipper a făcut parte dintr-un set de gemeni în pântecele mamei, „iar atunci când ovulul fertilizat a încercat să se separe, nu a reușit în totalitate”, a explicat dr. Tina Neel, proprietarul spitalului veterinar.

Skipper mai prezintă și semne de spină bifidă, un defect congenital care constă în faptul că în timpul stadiului de dezvoltare coloana vertebrală nu s-a îmbinat complet.

„Organele ei par să fie în stare bună”

În ciuda afecțiunilor rare, Skipper pare sănătoasă. „Organele ei par să fie în stare bună. Toată picioarele se mișcă și reacționează la stimuli la fel ca orice alt cățeluș sănătos”, a mai arătat postarea medicilor, potrivit Live Science.

Skipper ar putea avea nevoie de terapie fizică și ajutor pentru mobilitate pe măsură ce înaintează în vârstă. „Vom continua să îi studiem afecțiunile, să îi monitorizăm dezvoltarea și să o ajutăm pe Skipper să nu aibă dureri și să fie confortabilă pentru tot restul vieții ei”, au adăugat medicii veterinari.