O familie întreagă din Huși a murit într-un grav accident

Articol publicat de Echipa SmileFM la 8 octombrie 2019

O profesoară de la un liceu din Huși, soțul acesteia, fiul și cea care urma să-i devină noră femeii au murit într-un cumplit accident petrecut pe o șosea din județul Iași ca urmare a unei manevre imprudente făcută chiar de una dintre victime. 

profesoara husi

 

Doliu în ”orașul dintre vii”, acolo unde trei membri ai comunității, doi soți de 52 și 51 de ani, și fiul acestora, de 23 de ani, și-au pierdut viața în urma unui accident care a avut loc în apropiere de Bălțați, județul Iași, potrivit estnews.ro.

De asemenea, tristețe mare este și la Vaslui, în condițiile în care o a patra victimă, o tânără de 21 de ani care se afla în mașină, a murit în același eveniment rutier. Durerea este cu atât mai mare cu cât femeia de 51 de ani, Manuela Danilcenco, era profesoară la Liceul Tehnologic ”Ioan Corivan” Huși, motiv pentru care mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare de la aflarea tristei vești.

Accidentul în care și-a pierdut viața familia Danilcenco s-a petrecut pe drumul european E 583, pe un carosabil umed. Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiști, mașina în care se aflau cele patru persoane și care era condusă de soțul profesoarei din Huși a derapat într-o curbă și a ajuns pe sensul opus de mers, unde a intrat în plin într-un alt autoturism.

În urma impactului, toți cei patru ocupanți ai mașinii care a provocat accidentul au murit pe loc, în timp ce alte patru persoane aflate în celălalt autoturism au fost rănite, două dintre acestea ajungând la spital.