Oameni de știință din SUA: Ceasurile Apple care monitorizează funcția cardiacă declanșează alarme false

Articol publicat de Echipa SmileFM la 5 octombrie 2020

Ceasurile inteligente care pot să monitorizeze inclusiv starea de sănătate au devenit populare în rândul multor oameni. Datele pe care acestea le transmit nu sunt însă tot timpul cele mai exacte sau pot fi total greșite.

Apple-Watch

Un studiu a analizat cazurile pacienților care au ajuns la medic după ce au primit notificări ale funcției de monitorizare a inimii de pe dispozitivele Apple Watch. Concluzia cercetării a fost că nu toți cei avertizați au avut probleme cardiace reale, ceea ce a condus la vizite inutile la medic.

Cercetătorii de la Mayo Clinic din Minnesota, Statele Unite, au analizat fișele medicale ale unor pacienți ale căror ceasuri Apple Watch le-au arătat că au pulsuri anormale. Înregistrările incluse în studiu au fost preluate din fișele de sănătate ale pacienților din sediile Mayo Clinic, inclusiv sucursale din Arizona, Florida, Iowa și Wisconsin. Dosarele medicale aveau în ele mențiunea „Apple Watch” și erau din perioada decembrie 2018 – aprilie 2019.

Studiul a vizat o perioadă imediat apropiată de cea în care Apple a introdus funcția care presupune detectarea „ritmurilor cardiace anormale”, precum și o cercetare finanțată de gigantul de tehnologie privind acuratețea ceasurilor în detectarea fibrilației atriale, caracterizată prin bătăi neregulate și rapide ale inimii.

Doar 11,4% dintre cazurile de ritm cardiac anormal, notificate de Apple Watch, erau reale

După analizarea înregistrărilor medicale s-au detectat 534 de pacienți în ale căror evidențe era menționat „Apple Watch”. Dintre aceștia, 264 de pacienți au susținut că ceasurile lor Apple le-au indicat un ritm cardiac anormal. 41 dintre ei au declarat în mod explicit că Apple Watch i-a alertat în mod specific. Cercetătorii au menționat în studiul lor că este posibil ca și alți pacienți să fi primit alerte similare, dar nu au fost notate în rapoartele medicale.

Jumătate dintre pacienții din studiu fuseseră diagnosticați anterior cu afecțiuni cardiace, iar 58 se confruntau cu fibrilație atrială. De asemenea, aproximativ două treimi au raportat simptome precum durere toracică sau amețeală.

Cercetarea a scos la iveală că doar 30 dintre cei care au ajuns la medic în urma unei notificări de la Apple Watch au și fost diagnosticați cu o problemă cardiacă. Aceștia reprezintă numai 11,4% dintre cazurile de ritm cardiac anormal indicat de Apple Watch, incluse în studiu, notează Science Times.

Rezultatele fals pozitive pot crea probleme

După stabilirea numărului de cazuri reale de boală, cercetătorii au ajuns la concluzia că celelalte notificate ca anomalii cardiace de către Apple Watch erau cel mai probabil fals pozitive.

Chiar dacă rezultatele fals pozitive indică faptul că pacienții nu aveau probleme cardiace, cercetătorii au avertizat că le pot provoca alte probleme, inclusiv stres și anxietate. Totodată, aceștia au precizat că astfel de situații îi pot determina pe oameni să solicite inutil servicii medicale.

„Este greu pentru un utilizator să ignore o alertă conform căreia ar putea avea o afecțiune medicală gravă”, a menționat Kirk Wyatt, profesor asistent de pediatrie la Mayo Clinic și coautor al studiului.

Cercetătorii au informat Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, precum și Apple, despre concluziile studiului lor și implicațiile pe care le are asupra consumatorului obișnuit, dar și a utilizării inutile și excesive a resurselor medicale.

Studiul lor a fost publicat în Journal of the American Medical Informatics Association.