Orfelinatele vor fi desființate în România!

Articol publicat de Echipa SmileFM la 8 octombrie 2019

Orfelinatele vor fi desființate în România, potrivit unui proiect de lege al Guvernului pentru promovarea drepturilor copilului, ce a fost adoptat tacit de plenul Senatului.

orfelinat

 

Prin acest proiect, nerespectarea prevederilor privind desfiinţarea centrelor de plasament de tip vechi sau reorganizarea serviciilor de tip rezidenţial până la 31 decembrie 2020 va fi considerată contravenţie şi se va pedepsi cu amendă între 3.000 şi 10.000 de lei, potrivit Agerpres.

Principalele schimbări prevăzute în actul normativ de modificare a Legii 272/2004 referitoare la protecţia şi promovarea drepturilor copilului vizează dezinstituţionalizarea copiilor până la sfârşitul anului 2020, încurajarea plasamentului în familie sau la rude prin acordarea unei indemnizaţii de sprijin şi interzicerea instituţionalizării copiilor în centre de plasament în forma existentă în prezent.

După data de 1 ianuarie 2021, copiii vor primi îngrijirea adecvată în case de tip familial, unde vor fi îngrijiţi ceel mult 12 copii în fiecare casă, sau în apartamente de tip familial – cel mult șase copii în fiecare apartament, prevede proiectul de lege adoptat tacit de Senat.

 Prin modificările aduse Legii 272/2004, sunt stimulate şi persoanele care doresc să se implice în creşterea şi îngrijirea unui copil separat de familie prin acordarea unei indemnizaţii de sprijin lunar în cuantum de 400 de lei.
 Proiectul de lege prevede că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este obligată să le acorde sprijin tinerilor în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare în ultimele şase luni de şedere în sistem, iar serviciului public de asistenţă specială să păstreze legătura cu ei timp de doi ani pentru a-i consilia, pentru a-i ajuta pe aceşti tineri.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.