Pensionarii vasluieni se răzvrătesc! Persoanele care au lucrat 15 ani primesc aceeași pensie ca pensionarii care au lucrat 40 de ani

Articol publicat de Echipa SmileFM la 16 septembrie 2020

Pensionarii vasluieni nu renunță nici în perioada pandemiei de coronavirus să solicite pensii mai mari și alte drepturi. După ce Casa de Pensii Vaslui a transferat în online serviciile de audiență, numărul pensionarilor care au formulat petiții s-a menținut la un nivel ridicat. Peste 150 de bătrâni au formulat petiții în online, cea mai mare nemulțumire fiind cuantumul mic al pensiilor.

pensie

Isabel Bogdan, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui, a precizat că cele mai multe doleanțe ale pensionarilor se referă la valoarea pensiei, calcularea vechimii în muncă, calcularea adeverințelor privind grupele de muncă etc.

”Acum avem audiențe și online. Pensionarii pot veni și la sediul nostru, însă au posibilitatea să ne trimită online toate documentele privind problema pe care o au, iar noi oferim răspuns acestor solicitări. Au mai fost și cazuri în care nu am primit actele necesare și am solicitat petenților să retrimită corect acele dosare pentru a putea răspunde respectivelor probleme. Am primit pe online peste 150 de petiții pe care am reușit să le soluționăm”, a explicat Isabel Bogdan.

O altă problemă care a început să fie tot mai des invocată de pensionari vizează valoarea pensiei minime în comparație cu alte pensii. Spre exemplu, o persoana care a cotizat timp de 40 de ani la sistemul public de pensii primește o pensie de circa 1.000 de lei, în timp ce o persoană care are o vechime de numai 15 ani încasează o pensie socială de 800 de lei.

În prezent, în evidențele CJP Vaslui sunt înregistrați în total 92.988 pensionari, care încasează o pensie medie de 1.068 de lei. Un număr de 81.709 pensionari sunt de stat și au o pensie medie de 1.138 lei. În schimb, cei 11.279 pensionari din agricultură beneficiază de o pensie medie de numai 558 lei.

Conform datelor CJP Vaslui, în prezent sunt în plată 27.495 pensii sociale, din care 19.798 la Vaslui și 7.697 la Bârlad. Indemnizația socială pentru pensionari, așa cum e definită în OUG nr. 6/2009, se acordă pentru ca fiecare persoană căreia i se calculează o pensie sub un nivel minim garantat să primească cel puțin această valoare de pensie minimă garantată.

Începând din data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei. Conform prevederilor art. 41 din OUG nr.135/2020, tot din data de 1 septembrie 2020nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 800 lei.

Sursa: https://estnews.ro/2020/09/16/pensionarii-vasluieni-se-razvratesc-persoanele-care-au-lucrat-15-ani-primesc-aceeasi-pensie-ca-pensionarii-care-au-lucrat-40-de-ani/