Plasticul prezintă urme minime de degradare chiar și după 20 de ani, în adâncurile mării

Articol publicat de Echipa SmileFM la 25 iunie 2020

Condițiile de mediu nu influențează integritatea plasticului, chiar și în cazul obiectelor recuperate de la peste 4.000 de metri adâncime.

plastic-in-the-ocean 16x9

Plasticul reprezintă o problemă importantă a ecosistemelor în care ajunge. Anual apar noi studii care indică dimensiunile spațiale și temporale ale problemelor cauzate de către obiectele realizate din plastic

Un nou studiu, desfășurat de către cercetătorii de la Institutul GEOMAR din Germania indică faptul că plasticul poate rămâne intact sau cu daune minime chiar și după ce a stat în jur de 20 de ani în adâncurile mării, notează Science Alert.

Mostre de plastic de la 4.000 de metri adâncime

Oamenii de știință germani au prelevat și analizat două mostre de plastic recuperate de la adâncimea de 4.150 metri din estul Oceanului Pacific. Aceștia au aflat că obiectele recuperate erau intacte și că acestea au influențat dezvoltarea coloniilor de microbi care creșteau pe suprafața lor.

„Rezultatele acestui studiu reprezintă, în ceea ce ne privește, primele seturi de date care integrează în mod fiabil soarta și funcția ecologică a plasticului pe un interval de timp de mai mult de două decenii în condiții de medii marine adânci”, explică cercetătorii.

Cercetătorii explică faptul că identificare unor mostre de plastic în apele oceanului reprezintă o sarcină ușoară, totuși, datarea acestui reprezintă o sarcină mult mai complexă. În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au recuperat un recipient pentru alimente și o doză de Coca-Cola care se afla într-o pungă din plastic.
Folosind codul de bare de pe cutie, dar și marca acesteia cercetătorii au putut stabili că aceasta a fost produsă și aruncată în ocean între 1988 și 1996. Doza din aluminiu ar fi trebuit să descompună în timp, sub acțiunea factorilor de mediu, dar punga de plastic în care se afla a conservat-o foarte bine.

Deși recipientul și punga erau realizate din două tipuri de plastic diferit, analizele au relvat că acestea au avut un impact similar asupra vieții microbiene din apropierea lor. Mai exact, cercetătorii explică faptul că prezența plasticului a dus la o reducere a diversității microbiene.

„Acest studiu creează, de asemenea, o bază importantă pentru noul nostru proiect HOTMIC (Horizontal and Vertical Oceanic Distribution, Transport, and Impact of Microplastics), unde ne propunem să urmărim deșeurile de plastic care intră în ocean de pe continente până la marile faleze oceanice și mai departe către litoralul abisal”, declară Matthias Haeckel, cercetător al GEOMAR.

Studiul a fost publicat în Scientific Report.