Primăria Vaslui va semna contractele de finanțare pentru investiții de 27 milioane de euro

Articol publicat de Echipa SmileFM la 7 august 2019

Primăria Vaslui va parafa până în luna septembrie contractele de finanțare pentru proiecte în valoare de 27 milioane de euro. Lucrările la primele două obiective, care vizează construcția unei creșe și a unei grădinițe, vor începe în primul trimestru din anul 2020. Creșa va fi construită pe locația fostei unități militare, iar grădinița va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Restul proiectelor privind Parcul Copou, Liceul «Ion Mincu», casele sociale de la Rediu vor fi contractate în perioada următoare.

vasile paval

Unul din proiecte vizează extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători. Proiectul are la bază o componentă referitoare la achiziționarea de mijloace de transport de călători ecologice și o componentă care privește extinderea și modernizarea infrastructurii de transport local din municipiul Vaslui, potrivit estnews.ro.

Tot pe segmentul transportului local, municipalitatea a întocmit un proiect care vizează realizarea unui depou pentru transportul public local. Tot cu fonduri de la Uniunea Europeană, Primăria Vaslui va finanța reconversia unui teren degradat din zona Parcului Copou în zonă verde și de agrement. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafață de 1,6 hectare, teren care se învecinează cu parcul Copou și strada Andrei Mureșanu. Investiția constă în reconversia acestui teren nefolosit, care are gropi adânci de peste doi metri, în urma demolării unor construcții anterioare.

Printr-un alt proiect european, municipalitatea vizează reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar – Liceul «Ion Mincu». Potrivit documentației tehnico-economice, investiția constă în realizarea unei construcții noi, cu regim de înălțime demisol și parter și cu funcțiune de ateliere școlare, pentru un efectiv de 267 elevi.

La demisol va funcționa un atelier de construcții, unde elevii vor învăță tehnici de construcție, iar la parter va fi deschis un atelier auto.