Tată și fiu găsiți morți, în prima zi de Paște

Articol publicat de Echipa SmileFM la 11 aprilie 2018

Descoperire macabră în prima zi de Paște, în localitatea Trestiana, comuna Grivița. Doi bărbați, tată și fiu, de 83, respectiv 35 de ani, au fost găsiți fără viață. Fiecare în locuința sa, ambele corpuri de clădire fiind situate în aceeași curte.

ATAC ARMAT - COAFOR - PERLA

Nu se știe deocamdată ce s-a întâmplat, dacă există sau nu vreo legătură între morțile celor doi, dacă vreunul dintre ei și-a pus capăt zilelor, dacă a fost un accident la mijloc sau e vorba de pură coincidență. Cert e că, pe trupurile lor nu sunt urme de violență. Cadavrul tânărului, Enache Pintea, se afla în stare de putrefacție, semn că zăcea acolo de câteva zile, iar părintele său, Adam Pintea, murise cu doar câteva ore înainte să fie găsit de o rudă venită în vizită.

Oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor, însă medicii de la Ambulanță veniți de la Bârlad nu au putut decât să constate decesul celor doi.

Poliția a intrat pe fir și în zonă au fost chemați criminaliștii. Pe trupurile celor doi nu erau vizibile urme de violență, așa că ultimul cuvânt în acest caz îl vor avea medicii legiști.

Întâmplarea a surprins întreaga comunitate. Oamenii spun că se așteptau că bătrânul, bolnav și neputincios, să se piardă, însă le e greu să înțeleagă cum a fost posibil ca el și fiul său să moară la distanță de câteva zile. Tânărul nu era căsătorit. Lucra ca zidar, prin sat și astfel își câștiga existența.

sursa:estnews