UE ar putea obliga producătorii să permită eliminarea aplicațiilor preinstalate pe telefoane

Un proiect de lege realizat în UE ar putea obliga producătorii de smartphone-uri și PC-uri să le permită utilizatorilor să elimine aplicațiile care vin preinstalate pe dispozitive.

facebook smartphone detele sters

Nu există, deocamdată, prea multe detalii despre Digital Services Act. Știm că legea propune această schimbare pe „platformele mari”, potrivit Financial Times.

Nu știm nici care sunt aplicațiile vizate de lege. De exemplu, partenerii care folosesc versiunea de Android dezvoltată de Google sunt obligați să instaleze pe dispozitive un set de aplicații oferite de gigantul serviciilor online. Nu toți producătorii sunt mulțumiți de acestea, de aceea de multe ori smartphone-urile vin cu două aplicații care fac același lucru, una de la marca respectivă și alta de la Google. Exemple sunt aplicațiile de tip galerie foto și clienții de e-mail.

UE vrea să limiteze și cantitatea de date colectate

Multe smartphone-uri vin și cu aplicații instalate de operatorii telecom care le oferă. Legea ar putea permite și eliminarea acestora.

Dacă va fi adoptată, Digital Services Act va obliga companiile mari să partajeze datele colectate cu competitorii mai mici „implicați în aceleași activități comerciale”. Mai mult, va limita cantitatea de date colectată.

Legea ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul acestui an.

Vezi si

YouTube pune stop clipurilor care promovează obiceiuri alimentare nesănătoase

Ușor de viralizat prin promovarea către un public numeros, mereu în căutarea de soluții pentru …