duminică, 24 octombrie , 2021

Un film regizat de Corneliu Porumboiu, în selecţia New York Film Festival

Filmul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, în regia lui Corneliu Porumboiu, este unul dintre cele 35 de titluri din selecţia New York Film Festival, ce se va desfăşura în perioada 27 septembrie–13 octombrie, unul dintre cele mai importante evenimente de gen de peste Ocean.

Regizorul român figurează alături de nume precum Jim Jarmusch, Abdellatif Kechiche, Joel şi Ethan Coen, Catherine Breillat, Spike Jonze, Claire Denis, Claude Lanzamann, Arnaud Desplechin, James Franco, scrie site-ul filmreporter.ro.

  Lungmetrajul, descris de „Variety” drept „cel mai cerebral film al lui Porumboiu de până acum”, pe placul „cinefililor hardcore”, a concurat pentru trofeul Leopardul de Aur, la Festivalul de la Locarno, şi este proiectat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.

Bogdan Dumitrache şi Diana Avrămuţ au rolurile unui regizor şi, respectiv, al actriţei din filmul său, cu care acesta are o aventură.   La cea de-a 51-a ediţie a Festivalului de Film de la New York au fost alese 35 de film.

Selecţia din acest an, care conţinea în mod obişnuit între 25 şi 30 de filme, a fost alcătuită, în premieră, de scriitorul şi prezentatorul Kent Jones (49 de ani), care a fost numit în principala funcţie a festivalului – director al comitetului de programe şi selecţie – anul trecut, după retragerea lui Richard Pena.

Sursa: www.adevarul.ro

 

Vezi si

Google Photos va afișa colajele Memories și în interfața pentru desktop

Luând forma unor colaje de poze și animații mai mult sau mai puțin reușite, amintirile …