Unele vaccinuri-candidate împotriva COVID-19 ar putea crește vulnerabilitatea la HIV

Articol publicat de Echipa SmileFM la 23 octombrie 2020

Pe măsură ce pandemia de coronavirus continuă, valuri de infecții ating proporții îngrijorătoare și tot mai mulți oameni îi pierd pe cei dragi. Indiferent de cum a ales fiecare țară să lupte cu această pandemie, economiile sunt chinuite și tot mai mulți oameni își pierd afacerile.

gripa vaccin

Lumea noastră are nevoie de un vaccin mai mult ca niciodată.

Însă, un grup de cercetători a avertizat recent că cel puțin patru din potențialele vaccinuri folosite în studiile clinice actuale conțin o component care ar putea crește riscul oamenilor de a contracta HIV.

Unul dintre aceste potențiale vaccinuri a trecut de faza a doua de testare în august și este pe cale să intre în faza a treia în Rusia și Pakistan.

„Vectorul Ad5 pentru imunizarea împotriva SARS-CoV-2 ar putea crește riscul contractării HIV-1”

Avertismentul vine de la oameni de știință îndrumați de Susan Buchbinder, profesor de la Universitatea din California care coordonează cercetările privind prevenirea HIV în Departamentul pentru Sănătate Publică din San Francisco.

Cercetătorii au văzut cu ochii lor această problemă în timp ce încercau să dezvolte un vaccin pentru HIV.

Spre îngrijorarea lor, cel mai promițător vaccin-candidat pentru HIV, după 20 de ani de cercetări, a dat greș, astfel că unii pacienți au devenit mai vulnerabili în fața bolii. Oamenii de știință au scris despre incident în jurnalul medical The Lancet.

„Suntem îngrijorați că folosirea unui vector Ad5 pentru imunizarea împotriva SARS-CoV-2 ar putea crește în mod similar riscul contractării HIV-1 în rândul bărbaților care primesc vaccinul”, au scris oamenii de știință.

Vaccinurile necesită un fel de „vehicul” pentru a le transporta în locurile care trebuie. Acest „vehicul” este numit vector și este componenta vaccinului care îi îngrijorează pe cercetători.

Unele vaccinuri au folosit cu succes diferite versiuni modificate ale adenovirusurilor

Mai multe vaccinuri-candidate folosesc adenovirusuri drept vectori. Spre exemplu, într-un studiu un adenovirus modificat genetic este folosit pentru a livra codul genetic al proteinelor S ale coronavirusului astfel încât sistemul nostru imunitar să învețe să recunoască această proteină și SARS-COV-2 drept invadatori.

Adenovirusurile sunt de obicei inofensive în afara faptului că pot cauza răceli, iar alte vaccinuri au folosit cu succes diferite versiuni modificate ale adenovirusurilor fără vreo dovadă a creșterii riscului contractării HIV.

Însă, patru vaccinuri-candidate folosesc vectorul Ad5 (recombinant adenovirus type-5), aceasta fiind componenta care a cauzat probleme pentru oamenii de știință, informează Science Alert.

Vestea bună este că întreaga comunitate științifică are în vedere și analizează acest risc, o astfel de reacție adversă putând fi evaluată cel mai bine în timpul studiilor clinice. Odată ce vaccinurile trec de studiile clinice sunt considerate sigure. Echipe de cercetători din întreaga lume lucrează din greu pentru a se asigura că dezvoltarea vaccinului împotriva COVID-19 decurge conform planului.