VIDEO. Pielea electronică le permite celor cu membre amputate să simtă prin protezele ortopedice

Articol publicat de Echipa SmileFM la 27 iunie 2018

Cercetătorii de la Johns Hopkins University au creat o dermă electronică care, odată instalată pe o proteză ortopedică, permite persoanei să simtă durere sau alţi stimuli în membrul lipsă. Descrierea pielii artificiale, denumită de savanţi e-dermis, a fost publicată în jurnalul Science Robotics.

pielea-artificiala-youtube

 

Cercetătorii s-au inspirat în crearea pielii tocmai din pielea umană, menţionând că pielea noastră conţine o reţea de receptori care schimă o varietate de senzaţii cu creierul, oferindu-ne informaţii (tactile) despre mediul înconjurător, scrie Futurism.

Au creat dispozitivul pentru a transmite două senzaţii: dacă obiectul atins este ascuţit sau curbat. Materialul a fost realizat dintr-o combinaţie de cauciuc şi textilă, adăugând straturi de senzori care imită receptorii din pielea umană. Aceştia pot detecta senzaţiile unui obiect – spre exemplu, dacă este ascuţit şi apoi pot trimite aceste senzaţii prin fire la nervii periferici ai ciotului (membrul rezidual).

Cercetătorii „au învăţat” pielea artificială să codifice electronic diferite senzaţii, precum o face pielea umană, noteaza descopera.ro.

Inovaţia reprezintă un pas important înainte în demersul realizării unor membre artificiale care să se simtă (la propriu) din ce în ce mai naturale, ajutând pacientul în refacerea vieţii de dinaintea pierderii membrului.