Peste 160 de elevi din comunele Delești și Cozmești vor învăța, în premieră pentru județul nostru, în aceeași unitate de învățământ, una de nivel european, care a fost inaugurată după mai bine de opt ani de la demararea lucrărilor. Cu fonduri de la Banca Mondială, obiectivul a costat aproape două milioane de lei și face parte din lotul celor opt …
Citeste mai mult »Yearly Archives: 2017
O singură ţară se află în spatele unui proiect de construire a unei autostrăzi care ar putea acoperi 80% din suprafaţa lumii
Căile Ferate din Rusia au prezentat planurile unei super-autostrăzi care să ducă şoferii din Europa în Statele Unite, acoperind peste 80% din suprafaţa lumii. Realizarea unui astfel de drum ar însemna că cei care îl folosesc pot ajunge pe majoritatea continentelor cu maşina. Autostrada ar urma să măsoare aproape 20.000 de kilometri, distanţă despre care autorii proiectului susţin că …
Citeste mai mult »Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul UNESCO
Liderul grupului PSD la Senat, Şerban Nicolae, a anunţat, în şedinţa de miercuri a Senatului, că la reuniunea Comitetului UNESCO, din Coreea de Sud, a fost aprobată includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural al Organizaţiei. „Cu foarte puţin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărţişorului …
Citeste mai mult »12 polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui au donat sânge pentru colegul lor rănit grav la Suceava
O parte din lucrătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) Vaslui au mers la Centrul de Transfuzii Sanguine Bârlad pentru a dona sânge pentru colegul lor atacat cu o sabie și rănit grav la cap în timpul unei intervenții desfășurată, marți, în județul Suceava. Polițiștii cu ”cagule” au dorit ca prin gestul lor să dea dovadă de solidaritate. Centrul de …
Citeste mai mult »Bãiatul abandonat în spital va fi transferat într-un centru îngrijiri paliative din Bacãu
S-a gãsit o solutie pentru copilul de 16 ani abandonat în spitalul vasluian dupã un accident rutier în Brasov. Acesta va fi transferat într-un centru de îngrijiri paliative din Bacãu. Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui reactioneazã, printr-un comunicat de presã, la acuzatiile potrivit cãrora nu s-ar fi implicat în cazul copilului de 16 ani, …
Citeste mai mult »3 Sud Est – Stele (videoclip nou)
La cateva zile dupa lansarea single-ului “Stele”, 3 Sud Est revine cu videoclipul piesei, regizat de Dan Petcan. Filmarile s-au desfasurat in Bucuresti si au durat aproximativ 12 ore. Clipul reda in imagini povestea de iubire a doi tineri care transforma fiecare moment intr-o clipa de neuitat si sarbatoresc dragostea prin joaca, tandrete si dans. Piesa este compusa de catre cei …
Citeste mai mult »30 de lucruri amuzante despre sex pe care nu le stiai
1. Vibratorul era folosit in trecut (cam prin secolul 19) ca tratament (recomandat de doctor) pentru femeile isterice; 2. In statul Colorado, este interzis prin lege sa saruti o femeie care doarme; 3. Sunt aproape 100 de milioane de acte sexuale in fiecare zi; 4. Femeile singure se simt mai atrase de barbatii luati decat de cei care sunt …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad