Ieri, primarul comunei Ivăneşti, Vasile Novac, i-a reunit pe toţi bunicii, părinţii, oamenii de vârsta a treia, pentru a putea sărbători aşa cum se cuvine Ziua Internaţională a Vârstnicilor, o zi specială şi mult aşteptată de oamenii de prin părţile locului.
Autorităţile locale de la Ivăneşti nu i-au uitat pe bătrânii comunei, care prin truda lor şi prin iscusinţa dovedită de-a lungul vremii, au făcut ca numele localităţii să răsune pe cele mai înalte culmi ale gloriei. Tot cu acest prilej, primarul Vasile Novac a ţinut să îi sărbătorească şi pe cei care au ajuns la nici mai mult, nici mai puţin de 50 de ani de căsătorie.
Alături de bătrânii din Ivăneşti s-au aflat şi nume sonore ale muzicii populare. Sabina Ursache, de la Iaşi, şi Silvia Ene, doamna cântecului românesc plecată de pe aceste meleaguri, au reuşit să-i scoată la dans pe cei prezenţi, oferind momente artistice de neuitat.
Din peisaj nu a putut lipsi vestita fanfară de la Valea Mare, care face cinste comunităţii peste tot în ţara.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
