duminică, 13 septembrie , 2026

Concert de exceptie in Copoul Vasluian!

Mii de vasluieni au asistat la concertul susţinut de Filarmonica de stat “Moldova”, eveniment organizat de 14 ani consecutiv. 12 elevi olimpici au fost recompensaţi financiar de Clubul Rotary.

filarmonica iasi

 

Soarele torid de peste zi nu i-a împiedicat pe vasluieni să “invadeze” Copoul, dornici să bucure de muzica lui Verdi, Mozart şi Wagner, mai actuali ca niciodată graţie virtuozităţii interpreţilor Filarmonicii din Iaşi, care menţine tradiţia ca, o dată pe an, în luna florilor, să susţină un concert la Vaslui.
Şi de această dată, evenimentul organizat de Rotary Club a atras sute de vasluieni, care au aplaudat îndelung concertul susţinut de orchestra simfonică şi corul “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de stat “Moldova”, care au oferit un spectacol de gală.
“Împreună cu Rotary Club, organizăm în parteneriat acest concert. Felicit Rotary şi pentru că premiază performanţa. Aşteptăm cu nerăbdare acest concert, de un an de zile. Această faimoasă Filarmonică de la Iaşi a devenit un prieten al vasluienilor. Sunt convins că acest concert ne va umple inimile de bucurie”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Manifestarea a inclus şi premierea celor mai buni 12 elevi vasluieni, criteriul de selecţie reprezentându-l rezultatele obţinute la olimpiadele naţionale desfăşurate la materii dificile.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …