Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a organizat prima conferinţă de presă din mandatul 2016-2020, pe care îl consideră „mandatul maturităţii”. După o campanie electorală în care a muncit mult şi a discutat cu locuitorii din toate zonele oraşului, edilul este pregătit pentru continuarea proiectelor de modernizare aflate în derulare, dar şi de începerea unora noi.
„Am stat de vorbă cu oamenii şi am constatat că ei nu cer lucruri nerealizabile. Nu pretind metrou sau autostrăzi, ci lucruri simple, normale, care să le facă traiul decent. Am aflat ce-i nemulţumeşte, am aflat ce-şi doresc şi sunt pregătit să duc la îndeplinire proiectele de dezvoltare a oraşului. Am mai primit un mandat, lucru care mă onorează şi mă obligă să-mi îndeplinesc în continuare angajamentele asumate”, a declarat Vasile Pavăl.
Primarul a anunţat că va avea ca prioritate zero atragerea de fonduri europene, va fi definitivat programul de apă-canal, va fi construit noul bazar şi nu vor fi neglijate nici arterele rutiere, inclusiv şoseaua de centură. Totodată, primăria va avea în vedere rezolvarea problemei legate de facturile mari la apă.
„Aceeaşi atenţie o vom acorda unităţilor de învăţământ din oraşul nostru, precum şi chestiunilor de natură socială. Totodată, activităţile culturale, recreative şi sportive vor fi pe agenda noastră. Între altele, vom înfiinţa un club sportiv municipal cu secţii de fotbal, handbal şi atletism, obiectivul pentru încheierea mandatului fiind o echipă de fotbal locală care să activeze în liga a II-a”, a subliniat primarul.
Trebuie spus că primăria va prelua fosta unitate militară din Vaslui, după ce Ministerul Apărării Naţionale şi-a dat acordul în acest sens. Atât clădirile, cât şi terenurile vor intra în administrarea municipalităţii, care are un proiect îndrăzneţ pentru zona respectivă. Autorităţile au în plan să construiască un cămin de bătrâni, un centru de îngrijiri paliative şi să mute Direcţia de Asistenţă Socială într-un spaţiu adecvat. Tot aici, se mai are în vedere construirea de locuinţe sociale, precum şi amenjarea de terenuri pentru locuinţe destinate tinerilor.
Primarul Vasile Pavăl este, deocamdată, precaut şi vrea să facă, înainte de preluare, o evaluare corectă a clădirii şi a terenurilor: “Trebuie să vedem care este stadiul consolidărilor. Nu preluăm cu ochii închişi, de dragul de a prelua”.
Trebuie spus că Primăria Vaslui încearcă de mai bine de zece ani să preia suprafaţa de 17 hectare care a aparţinut fostei unităţi militare, împreună cu imobilul în care a funcţionat.
“Toţi cei care ne vizitează au cuvinte de apreciere faţă de ceea ce se vede în municipiul Vaslui. În condiţiile marilor investiţii cunoscute de oraş, situaţia financiară a urbei este foarte bună. Nu avem restanţe la furnizori. Pot să spun, la acest moment, că municipiul Vaslui are asigurată finanţarea pentru tot ce se lucrează”, a completat edilul.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
