Au fost publicate rezultatele primei sesiuni a examenului de bacalaureat. La nivel de județ, procentul celor reușiți este de 69,62%, cu un punct mai mare față de anul trecut (68,75%).
Și în acest an doar patru licee au avut procente de promovabilitate mai mari de 90%, în timp ce la liceul din Vetrișoaia niciunul dintre candidați nu a fost declarat reușit, aici participând la examen doar opt elevi. Este al doilea an la rând când liceul din Vetrișoaia obține zero la sută promovabilitate la bac.
În topul liceelor, pe primul loc se află “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, unde 97,34% dintre elevi au promovat examenul. Pe locul doi se regăsește Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui, cu 94,32%, iar pe locul trei – Seminarul Teologic Huși, cu 91,67%. Procent peste 90 la sută promovabilitate mai are și Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși – 90,87%.
Clasamentul județean este completat de Liceul “Emil Racoviță” Vaslui, cu 88,84% procent de promovabilitate, Colegiul “Anghel Rugină” (86,71%), Liceul “Mihai Eminescu” Bârlad (74,92%), Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” Bârlad (56,30%), Liceul “Dimitrie Cantemir” Huși (56,14%), Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui (55,93%), Liceul cu Program Sportiv Vaslui (55,38%), Liceul Codăești (53,49%), Liceul “Nicolae Iorga” Negrești (52,94%), Liceul “Ion Mincu” Vaslui (46,27%), Colegiul “Marcel Guguianu” Zorleni (37,5%), Colegiul “A.I.Cuza” Bârlad (36,48%), Liceul “Petru Rareș“ Bârlad (31,58%), Liceul “Ioan Corivan” Huși (30,77%), Liceul Vladia (30%), Liceul Murgeni (25%), Liceul Fălciu (25%), Liceul Puiești (23,08%) și Liceul Vetrișoaia (0%).
Anul acesta avem și două eleve de 10. Este vorba despre Bianca-Gianina Arcăleanu, de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, și Alexandra Ghintuială, de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad. În primii 10 elevi din județ se mai regăsesc încă cinci elevi de la LMK și un singur șef de promoție. Este vorba despre Adelin Stanciu, de la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui, care a obținut la bac media 9.88.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
