Cum se poate preschimba un permis auto străin cu unul românesc

Actul normativ ce reglementează preschimbarea permiselor auto străine cu documente similare româneşti este Ordinul MAI nr. 163/2011. Preschimbarea se face la cerere şi poate fi solicitată de persoanele care au domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală în România.

permisul-auto

Permisele auto străine pot fi preschimbate fără susţinerea unui examen.
Actele care trebuie depuse personal la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în vederea preschimbării sunt: cererea de preschimbare, permisul de conducere eliberat de autorităţile străine în original şi traducerea legalizată în limba română a acestuia, documentul de identitate al solicitantului, în original şi copie.
De asemenea, este nevoie de fişa medicală, certificatul de cazier judiciar şi dovada plăţii contravalorii permisului – 68 de lei. Nu în ultimul rând, va trebui să completaţi o declaraţie notarială pe proprie răspundere.
Vestea bună este că persoanele care nu se pot prezenta personal pot desemna un mandatar printr-o procură specială, care să depună cererea şi documentele. Preschimbarea se face în cel mult 30 de zile.

Sursa:obiectiv

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns