În luna octombrie, toate posturile de director din şcoli şi grădiniţe vor fi scoase la concurs, care va fi monitorizat de observatori ai Ministerului Educaţiei. Din această săptămână, inspectorii generali vor fi evaluaţi de minister.
În luna octombrie, directorii de licee, şcoli şi grădiniţe vor fi aşteptaţi la concurs, după cum a anunţat ministrul educaţiei, Mircea Dumitru. Testările se vor desfăşura începând cu 12 octombrie – data probei scrise, iar de a doua zi şi până pe 11 noiembrie, sunt programate proba de evaluare a CV-ului şi interviul.
Inspectorii şcolari generali nu vor sta deloc liniştiţi deoarece de săptămâna viitoare vor fi evaluaţi pe diferite componente: asigurarea calităţii, respectarea legalităţii şamd.
În calendarul anului şcolar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanţă şi perioadele de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale. O atenţie specială a fost acordată programului naţional “Şcoala altfel”, al cărui program de desfăşurare a fost flexibilizat. El se va întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada de derulare, după cum urmează: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).
Prima sesiune a examenului de bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final 21 august. O altă modificare, valabilă şi în cazul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminarea prevederii conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.
În procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă la 20% (de la 25%), “pentru a accentua importanţa Evaluării Naţionale la finalul clasei a VIII-a”.
Repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei.
Tot din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie).
Până la sfârşitul anului 2016, va fi aprobat şi Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar.
Sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
