Un studiu realizat în județ arată că primele trei criterii în alegerea unui autoturism sunt consumul de combustibil, fiabilitatea și costurile cu întreținerea.
Un studiu realizat cu 134 de proprietari de autoturisme din județul nostru le-a cerut acestora să desemneze cele mai importante trei criterii pe care le-ar lua în considerare dacă ar fi să-și cumpere mâine o altă mașină. 77% dintre aceștia au ales consumul de combustibil, 60% fiabilitatea și 59% costurile cu întreținerea.
La distanță relativ mare se află siguranța autoturismului/testele NCAP (28%). Pe locurile următoare în top se situează aspectul exterior (18%) și aspectul interior (12%). Procentajul relativ scăzut al acestor ultime două criterii denotă o alegere mai degrabă rațională a vasluienilor când vine vorba despre alegerea mașinii.
Mărimea portbagajului este unul dintre primele trei criterii pentru 11% dintre repondenți, cu un procent în plus față de cei 10% care se uită la păstrarea valorii în timp a autoturismului (deprecierea auto) atunci când cumpără o mașină.
Nivelul de poluare (8%), deși are valori relativ modeste în criteriile principale de alegere, este mai important decât culoarea mașinii (4%), demarajul(3%) și atributul “mașinămare/impunătoare” (2%).
Sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
