duminică, 13 septembrie , 2026

Datornicii la apă, debranșați de Aquavas Huși

În această perioadă, 25 de familii din Huși sunt debranșate de la rețeaua de apă din cauza restanțelor la plata facturilor. În total, hușenii datorează peste 113.500 de lei.

robinet

Zeci de familii din municipiul Huși care au acumulat restanțe la operatorul de apă și canalizare, Aquavas SA, sunt debranșate în această perioadă de la rețea. Potrivit conducerii societății, în această situație sunt 25 de familii, care au datorii în valoare totală de 113.654 de lei. Debitele au fost “colecționate” în doi-trei ani de neplată, dar sunt și situații când unii nu și-au achitat niciodată facturile! Măsura drastică vine după o lungă serie de eforturi făcute de Aquavas pentru a-i determina pe restanțieri să plătească.
“Am făcut întâmpinări, acționări în judecată, executări, am recurs la toate procedurile posibile până să ajungem la situația de a-i debranșa. Nici noi nu putem să acumulăm atâtea debite de la populație pentru că din acești bani trebuie să facem investiții, să ne achităm și noi, la rândul nostru, facturile. Nu este o situație de moment, ci una care se perpetuează de ani de zile”, ne-a declarat Viorel Zelincu, directorul Aquavas SA – filiala Huși.
Potrivit Aquavas, cea mai mică restanță este de 367 de lei, iar cel mai mare, de 12.603 lei. Reprezentanții societății au fost nevoiți să ceară ajutorul forțelor de ordine deoarece au fost amenințați de cei care urmau să fie debranșați.
O altă problemă cu care se confruntă Aquavas este aceea că proprietarii nu dau citire apometrelor. Conducerea societății spune că există o singură soluție: montarea apometrelor pe casa scării.
“Scoaterea apometrelor pe casa scării ne-ar ajuta pe noi să închidem apa doar celor rău-platnici, fără ca abonații care își achită facturile la timp să aibă de suferit. Recomandăm populației să fie de acord cu scoaterea apometrelor pe casa scării”, a mai spus Viorel Zelincu.

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …