Arta populară s-a mutat la Huși în minivacanța de Rusalii, când orașul a răsunat de voie bună. “Un eveniment pur românesc, care s-a remarcat prin talent, muncă și bun gust!”, au spus spectatorii la unison.
În minivacanța de Rusalii, Hușul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar distracția, bunul gust, dansul, muzica și arta tradițională au fost în centrul atenției. Totul a început pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului. Zeci de micuți, părinți și bunici și-au dat întâlnire pe aleea pietonală din Parcul Rodina. Rând pe rând, elevi și preșcolari au urcat pe scenă, au cântat și au dansat, sub privirile admirative ale spectatorilor.
În jurul orei 12, la eveniment a ajuns primarul Ioan Ciupilan, care i-a felicitat pe copii de ziua lor și i-a invitat pe toți hușenii să vină la manifestările organizate: “Vreau să urez «La mulți ani!» tuturor copiilor din Huși, dar și dumneavoastră. Urările nu sunt numai din partea mea ci și din partea organizatorilor acestui eveniment. Dragi copii, vă doresc multă, multă sănătate, fericire, succes la școală și să fiți cuminți!”.
La finalul fiecărui moment artistic, micii artiști au fost premiați cu dulciuri. Mai mult, pentru a le aduce o bucurie în plus, la eveniment au participat și Minnie și Mickey Mouse. Un loc aparte l-a constituit masa unde un grup de tineri îi pictau pe față pe cei mai curajoși dintre copii.
Hușenii spun că astfel de evenimente ar trebui să se repete: “Hușul este un oraș mic, unde nu ai prea multe opțiuni de a petrece timpul liber. Ideea de a organiza un astfel de spectacol dedicat copiilor și în care să vii și cu lucruri moderne – personaje din desene animate, picturi pe față etc, mi se pare una foarte bună și sper ca acest tip de evenimente să aibă loc în fiecare an”.
Organizatori au fost Consiliul Local și Primăria Huși, în colaborare cu Casa de Cultură “Alexandru Giugaru”.
Târgul Meșterilor Populari – Festivalul Iei
Sărbătoarea a continuat în perioada 2-4 iunie cu Târgul Meșterilor Populari – Festivalul Iei, organizat de Consiliul Județean și Centrul Creației Populare Vaslui, Consiliul Local și Primăria Huși, precum și Casa de Cultură “Alexandru Giugaru”. Pe aleea pietonală din fața Parcului Rodina, artiști populari din mai multe zone ale țării, de la Suceava, Botoșani și Iași, până la Huși, Neamț și Republica Moldova, și-au expus produsele făcute cu mâna lor: ii, obiecte sculptate în lemn, icoane pictate, produse din pielărie șamd.
Și pentru ca totul să fie cât mai autentic, mulți dintre artiștii populari prezenți au lucrat în fața hușenilor care treceau să le admire și să le cumpere produsele.
Dacă vineri a fost zi de pauză pe scenă, a doua zi, dansul și muzica live i-au antrenat din nou pe hușeni. Așa cum era stabilit, la ora 18.30, în fața Monumentului Eroilor din parc, și-a făcut apariția Fanfara de la Valea Mare.
“Foarte frumos, niște profesioniști! Îmi aduc aminte de copilăria mea”, ne-a spus un bărbat mai în vârstă venit să asiste la spectacol.
După alte două mini-recitaluri, susținute de Cosmina Adam și Silvia Ene, Fanfara de la Valea Mare a urcat iarăși pe scenă. Toți artiștii au fost aplaudați la scenă deschisă, iar spectatorii mai talentați au încins hore și dansuri în fața scenei.
Duminică, punctul central al evenimentelor l-au constituit parada ansamblurilor populare și atelierul și recitalul de dans popular al formațiilor din județ. La ora 12, sub acordurile Ansamblului “Trandafir de la Moldova”, participanții, îmbrăcați în straie populare și având în mâini drapele tricolore, s-au reunit în fața Cinematografului “Dacia”. Momentul defilării prin oraș a atras privirile a sute de hușeni, care s-au oprit pe stradă sau au ieșit pe la balcoane.
“E foarte frumos, toți îmbrăcați în haine populare, veseli și plini de viață! Un moment autentic sută la sută, avem nevoie de așa ceva!”, ne-a spus o femeie care a ținut să respecte dorința organizatorilor: toți hușenii să poarte ii.
După ce au defilat și chiuit prin oraș, toate ansamblurile populare au revenit în fața cinematografului “Dacia”, unde au încins o horă și au dansat pe diferite melodii populare. Mai apoi, rând pe rând, fiecare ansamblu folcloric a urcat pe scenă pentru a susține un minirecital.
“Nu pot să nu remarc dăruirea și preocuparea gazdelor ca totul să fie ca la carte. La Huși aveți adevărați profesioniști, cu renume în toată țara, și mă refer aici în special la Ansamblul Trandafir de la Moldova. În acest an, Festivalul Iei s-a aflat la prima ediție. Ne dorim să devină o tradiție!”, ne-a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Creației Populare Vaslui.
Hușenii au rămas încântați de ceea ce au văzut: “Foarte frumos, este nevoie de așa ceva pentru a ști să ne prețuim valorile! Este pentru prima dată când văd la Huși un eveniment cu adevărat autentic, fără niciun pic de lucruri ieftine, cum se spune. Să dea Domnul să mai avem parte de asemenea evenimente pentru că Hușul are valori, iar cei tineri au ce învăța! Emoționant momentul paradei și al horei, să vezi atâta lume îmbrăcată în port popular, hușeni de rând care au venit în ii la un asemenea eveniment, e ceva cu totul deosebit. Am văzut doar meșteri populari adevărați, oameni talentați și cu har de la Dumnezeu. Așteptăm ediția următoare!”.
Sursa: Obiectiv de Vaslui
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
