duminică, 13 septembrie , 2026

Sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă: Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, declarată Ocrotitoarea Moldovei.

sfanta-parascheva

 

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu și așezate, pe 14 octombrie 1641, în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, apoi mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași. Mii de credincioși vasluieni sunt așteptați să se roage la veșmintele Sfintei, depuse la biserica din municipiul reședință care îi poartă numele.

Credincioșii din Vaslui se pot ruga la veșmintele Sfintei

Biserica ”Sfânta Parascheva” din Vaslui este în aceste zile loc de pelerinaj pentru mii de credincioși care se roagă la veșmintele Ocrotitoarei Moldovei. Pe lângă localnici, la racla cu straiele cuvioasei sunt așteptați să se închine și pelerini din alte zone ale țării, care preferă să vină la Vaslui pentru a evita aglomerația de la Iași.

Astăzi, în preziua marii sărbători, credincioșii sunt așteptați să participe la o procesiune cu racla în care se află veșmintele Sfintei Parascheva. Pe traseu, cortegiul se va opri în dreptul tuturor bisericilor, unde vor fi ținute slujbe.

“An de an, ne bucurăm de un număr important de credincioși care participă la această procesiune. Pentru cei care nu pot să participe din diverse motive la acest ritual religios, fostele veșminte ale Cuvioasei Parascheva sunt depuse în biserica noastră, oamenii putându-se ruga pentru sănătate și iertarea păcatelor în fiecare zi”, a declarat preotul paroh al Bisericii “Cuvioasa Parascheva”, Neculai Bădărău.

Racla cu veșminte a fost oferită bisericii din Vaslui, acum câțiva ani, de către Mitropolia Moldovei.

sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …