Pentru câteva minute, scaunul prefectului Eduard-Andrei Popica a fost ocupat de elevii clasei I de la Școala ”Ștefan cel Mare” Vaslui.
Marți, Instituția Prefectului Județul Vaslui și-a deschis larg porțile, primind în vizită 30 de elevi ai clasei I de la Școala ”Ștefan cel Mare” Vaslui, coordonați de învățătoarea Alina Nadia Raizu.
Micuții nu au avut niciun fel de emoții, luându-l imediat la întrebări pe prefect: ”De ce este așa de mare clădirea?”, ”Ce face un prefect?”, ”Ce reprezintă turnul ala mare de pe clădire?”. Cu toții au dorit apoi să se fotografieze pe scaunul de prefect.
”Am considerat că este important ca și cei mici să conștientizeze atribuțiile prefectului și activitatea pe care acesta o desfășoară în cadrul instituției, cu ajutorul altor structuri, ținând cont că informațiile pe care le-am oferit trebuie să se plieze pe înțelesul lor și pe vârsta lor fragedă. Rând pe rând, elevii au făcut cunoștință cu ceea ce se face în cadrul instituției și am simțit că au fost în largul lor și în biroul meu”, a spus prefectul Eduard-Andrei Popica.
Activitatea face parte din seria de activități dedicate ”Săptămânii Altfel”.
sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
