Cei aproape 2.600 de salariați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cel mai mai mare angajator din județ, amenință cu proteste deoarece nu și-au primit lefurile pe luna septembrie. Potrivit liderului de sindicat Gică Crețu, personalul ar fi trebuit să își primească salariile pe data de 15 octombrie, aceasta fiind cea mai mare întârziere salarială cu care s-au confruntat angajații instituției.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui se confruntă o criză financiară fără precedent, instituția neavând bani pentru plata salariilor până la sfârșitul anului. Aceste probleme sunt cunoscute încă de la începutul anului, deoarece DGASPC Vaslui a avut un buget la 60% din execuția anului trecut.
În ceea ce privește cheltuielile de personal, sunt neacoperite la această dată ultimele luni ale acestui an, dar sunt și probleme la asigurarea cheltuielilor de funcționare. Suma de care ar fi nevoie pentru rezolvarea situației este de peste aproximativ 40 de milioane de lei. Lunar, cheltuielile salariale ale instituției se ridică la aproximativ șapte milioane de lei.
Autoritățile județene au cerut sprijinul Guvernului pentru acordarea fondurilor necesare plății salariilor și a principalelor cheltuieli legate de funcționare, iar autoritățile centrale vor decide dacă se va acorda un sprijin din fondul de rezervă al Guvernului sau dacă situația se va remedia la următoarea echilibrare bugetară.
sursa:estnews.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
