duminică, 13 septembrie , 2026

De ce sunt unii oameni stângaci și alții dreptaci?

Surprinzător, n-are nicio legătură cu creierul.Undeva între 5 și 30% din populația lumii e stângace, dar te-ai întrebat vreodată de ce? O echipă de savanți nemți, olandezi și sud-africani e convinsă că a descoperit cauza.

stangaci

Se știa de ceva timp că totul pornește de la asimetria exprimării genetice, adică procesul prin care informaţia ereditară stocată într-o genă e utilizată în sinteza unor molecule funcţionale în celule. În fine, și mie mi se pare o limbă străină, dar reținem că e vorba despre un proces asimetric la nivel genetic.

 Până de curând, savanții credeau că oamenii se nasc stângaci sau dreptaci în funcție de asimetria exprimării genetice la nivelul creierului, în timpul dezvoltării fetale. Cercetătorii pe care i-am menționat mai devreme au descoperit că, de fapt, responsabilă este asimetria la nivelul măduvei spinării. Ăsta e „plot twist”-ul.

Au luat-o prin eliminare: „Fetușii umani arată asimetrie considerabilă în mișcarea brațelor încă dinainte ca o legătură funcțională să se stabilească între cortexul motor și măduva spinării. Așadar, e mult mai probabil ca asimetria exprimării genetice în măduva spinării să reprezinte baza moleculară pentru stabilirea mâinii dominante”, scrie prin studiul publicat în jurnalul eLIFE. Cu alte cuvinte, n-are cum să fie creierul, pentru că el încă nu joacă un rol important în momentul respectiv.

OK, dar CÂND stabilește măduva spinării dacă ne naștem stângaci sau dreptaci? La opt săptămâni de la concepere, spun cercetătorii. Atunci devine asimetria evidentă.

sursa:noizz

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …