duminică, 13 septembrie , 2026

Cale ferată construită efectiv peste noapte. Chinezilor le-a luat 9 ore pentru a finaliza proiectul(VIDEO)

China dă un nou exemplu de eficiență și rapiditate, după ce au construit de la zero o gară, peste noapte, și căile ferate care o conectează de localitățile din apropiere. Peste 1.500 de muncitori și-au făcut apariția în orașul Longyan, din sudul Chinei, pe 20 ianuarie, în jurul orei 18:00.

chinezi

 

La 18:30, au început munca și în numai 9 ore au terminat toată treaba. Muncitorii au conectat trei gări, Ganlong, Ganruilong și Zhanglong, de gara nou construită, Nanlong. Asta înseamnă că în 9 ore ei au ridicat clădirea în care se află gara, au construit peroanele, au dezmembrat șinele vechi și le-au înlocuit cu unele noi, o performanță greu de egalat.

Liderul proiectului a declarat că au fost folosite 23 de excavatoare și șapte trenuri pentru ca lucrarea să fie gata în timp-record. Inginerul care a manageriat proiectul spune că secretul vitezei și eficienței cu care au lucrat oamenii a constat în faptul că aceștia au fost împărțiți pe șapte unități, fiecare având sarcini bine stabilite.

Gara și calea ferată construite vor face parte dintr-o linie de 246 de kilometri, pe care vor putea circula trenuri cu o viteză de până la 200 de km/oră, care va conecta sudul Chinei cu regiunile din centrul țării.

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …