duminică, 13 septembrie , 2026

42 de școli și grădinițe din sudul județului, închise din cauza viscolului

Un număr de 42 de unități de învățământ din județ nu și-au putut relua cursurile, marți dimineață, după ce elevii și cadrele didactice nu au reușit să ajungă la școală sau grădiniță din cauza drumurilor blocate de viscol. Ninsorile și vântul puternic au condus și la înzăpezirea a două drumuri județe.

zapada

22 de școli și 20 de grădinițe din zona de sud a județului Vaslui au fost închise din cauza ninsorii și a viscolului. Decizia suspendării cursurilor pentru ziua de marți a fost luată de către directorii școlilor coordonatoare, după ce s-a constatat că elevii și profesorii nu aveau posibilitatea de a ajunge la cursuri din cauza drumurilor impracticabile. Astfel, au fost închise toate unitățile de învățământ din comunele Puiești, Vinderei și Ciocani, la care se adaugă și cinci școli și cinci grădinițe din Banca, grădinița din Vizureni (Tutova), precum și școlile primare din Dealu Mare (Zorleni) și Poenești Deal (Poenești).

De comun acord cu directorii școlilor coordonatoare, vom decide dacă se impune închiderea și altor unități de învățământ din județ pentru miercuri. O hotărâre în acest sens vom lua în cursul zilei de astăzi, în funcție de evoluția vremii”, a declarat inspectorul pentru management școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Constantin Turcu.

Tot din cauza viscolului, au fost închise și două drumuri județene, respectiv DJ 243 B Bârlad – Ciocani și DJ 2248 Arsura – Ghermănești.

sursa:estnews

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …