O poliţistă din Iaşi este cercetată penal după ce a fost prinsă cu produse cosmetice furate dintr-un centru comercial ascunse sub haine.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au declarat vineri că în această cauză a fost deja întocmit un dosar de cercetare penală pe numele tinerei poliţiste Dumitriţa B, conform mediafax.ro.
“În această cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. S-a dispus efectuarea cercetării prealabile, iar, în funcţie de cele constatate, se vor lua măsurile care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc.
Conform unor surse apropiate anchetei, poliţista ar fi încercat recent să fure mai multe produse cosmetice dintr-un centru comercial, ascunzându-le sub haine, dar a fost prinsă la casa de marcat de către agenţii de pază ai magazinului, care au controlat-o şi i-au cerut imediat să se legitimeze.
Tânăra este angajată în cadrul Serviciului Cabinet al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, iar prejudiciul produs de aceasta a fost estimat la 350 de lei.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
