duminică, 13 septembrie , 2026

Program normal la Permise și Pașapoarte în zilele de 16 și 17 august

În zilele de 16 și 17 august, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple se va lucra în intervalul orar 8.30 – 18.30, iar la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule se va lucra în intervalul orar 8.30 – 16.30.

zile libere

 

Acest lucru a fost decis de Ministerul Afacerilor Interne, la recomandarea prefectului Eduard-Andrei Popica și subprefectului Mircea Gologan, ca urmare a analizei efectuate de șefii celor două servicii, din care reiese că sunt sute de programări online ale cetățenilor în aceste zile, de 16 și 17 august a.c., respectându-se pentru cetățeni, astfel, toate programările așa cum au fost făcute.

Ziua de 15 august – Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă legală.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …