O fetiţă de numai opt ani, din Filipine, a înfruntat curajoasă patru hoţi care au încercat să-i jefuiască casa, în timp ce se juca afară, amintind de celebra serie „Singur acasă“.
Brielle Minia se juca pe strada din faţa casei, joia trecută, când patru hoţi s-au apropiat. Aceştia s-au prezentat ca fiind vânzători de DVD-uri în Cavite, Filipine, scrie The Sun.
În acelaşi timp, tatăl fetiţei tocmai se întorcea acasă, coborând din maşină. Trei dintre hoţi s-au năpustit imediat asupra bărbatului, ameninţându-l cu arma, iar al patrulea a dat buzna în casă în căutarea obiectelor de valoare.
Fetiţa de numai opt ani s-a întors să vadă ce se întâmplă, când hoţii au început să alerge spre ea. În acel moment, copila se năpusteşte neînfricată asupra unuia dintre hoţii care mânuia o armă semi-automată şi reuşeşte să-i rupă rucsacul.
Bunurile furate s-au împrăştiat pe trotuar, în timp ce fetiţa încerca să adune cât mai multe dintre ele. Tâlharii au încercat să scape, alergând înapoi la motocicletele lor, moment în care fetiţa fuge după ei în încercarea de a-i opri. Hoţii au lovit-o, însă, pe micuţă, lăsându-i vânătăi pe faţă şi pe mâini, dar şi nasul spart.
După ce a petrecut două nopţi în spital, curajoasa fetiţă s-a întors acasă. „Data viitoare le voi veni de hac“, a declarat micuţa eroină. Brielle a spus, de asemenea, că „nu se teme de laşi“ şi a spus că va sări din nou în ajutor, dacă va fi cazul. „Sunt aşa de supărată că i-au furat banii tatălui meu. Dacă îi voi mai vedea vreodată, le va părea rău“, a adăugat curajoasa copilă.
Citeste mai mult: adev.ro/pfzdee
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad

