Platforma Uber, care este o alternativă la serviciile tradiţionale de taximetrie, şi-a activat la sfarsitul saptamanii trecute aplicaţia pe oraşul Iaşi. Acesta este cel de-al cincilea municipiu în care s-a extins Uber, după Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Braşov. Reprezentanţii platformei au transmis faptul că există deja la Iaşi câteva zeci de şoferi parteneri şi că vor ajunge la câteva sute, Iaşul fiind un oraş destul de mare.
Tariful pe kilometru este de 1,8 lei, mai scăzut decât la firmele de taximetrie aflate pe piaţa ieşeană în prezent, care depăşesc 2 lei pe kilometru.
În ultimele trei luni, în jur de 10.000 de ieşeni şi-au instalat deja aplicaţia pe telefon, conform cifrelor furnizate de Uber.
Apariţia platformei pe piaţa din România a stârnit vâlvă încă de la început iar în 2016, firmele de taximetri din Cluj au dat platforma în judecată. În prezent, mai multe firme din Bucureşti cheamă în instanţă platformele Uber şi Taxify pentru concurenţă neloială. Menţionăm faptul că Taxify urmăreşte să intre şi pe piaţa ieşeană în curând. Uber a pierdut în primă instanţă în litigiul cu taximetriştii din Cluj-Napoca însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
După lansarea zvonului că Uber vine la Iaşi a avut loc şi un protest de două zile făcut de taximetriştii ieşeni în centrul oraşului. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că platforma nu are nevoie de tot felul de autorizaţii şi că le fură clienţii, scrie ziaruldeiasi.ro.
La Iaşi, Uber caută şoferi atât pe reţelele de socializare cât şi pe OLX, unde precizează că au nevoie de parteneri civilizaţi, cu vârsta minimă de 21 de ani şi cu bun simţ.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
